Valea Regilor

Valea Regilor (în arabă: وادي الملوك Wadi Biban el-Muluk; „Porțile regilor”) este o vale din Egipt unde de-a lungul unei perioade de aproape 500 de ani (sec. 16 î.Hr. - sec. 11 î.Hr.) au fost excavate morminte pentru faraonii și nobilii din Noul Regat Egiptean. Valea se află situată pe malul de vest al Nilului, în dreptul orașului Theba (azi Luxor).

Zona a fost cercetată arheologic începând cu sfârșitul secolului al XVIII-lea, mormintele sale fiind studiate și în prezent. Valea a devenit faimoasă după 1922, ca urmare a descoperirii mormântului lui Tutankhamon (cu al său „blestem”).

Istoric

După înfrângerea hicsoșilor și reunificarea Egiptului sub conducerea lui Ahmose I, regii thebani au început să construiască morminte sofisticate, care să le reflecte puterea. Primele au fost cele ale lui Amenhotep I (deși identificarea lui este disputată) și al lui Tutmes I, al cărui sfetnic Ineni a lăsat scris că el l-a sfătuit pe rege să-si construiască mormântul acolo.

În vale s-au construit morminte începând din 1539 î.Hr., până la 1075 î.Hr.; sunt cel puțin 63 de morminte importante, începând cu cel al lui Tutmes I (sau chiar mai devreme) și terminând cu cele ale lui Ramses X sau XI.

În ciuda numelui, Valea Regilor are și morminte ale nobililor, precum și ale soțiilor și copiilor faraonilor și nobililor. În vremea lui Ramses I (ca. 1301 î.Hr.) femeile au început să fie îngropate în Valea Reginelor, deși unele au continuat să fie îngropate împreună cu soții lor, în Valea Regilor.

Necropola regală

Numele oficial al zonei, în Antichitate, era Marea și maiestuoasa necropolă a milioanelor de ani de faraoni, viață, prosperitate și sănătate la vest de Teba, sau mai scurt Ta-sekhet-ma'at (Marele Câmp). G41-G1-Aa1:D21-O1-O29:Y1-A50-s-Z4:Y1-G7-N35-C11-Z2:N35-M4-M4-M4-t:Z2:N35-O29:O1*O1-G7-S34-U28-s-D2:Z1-R14-t:t-N23*Z1:N35-R19-t:O49-G7

La începutul dinastiei a 18-a doar regii erau înmormântați în morminte mari, ceilalți în necropole mai mici, apropiate de mormântul stăpânului. Mormântul lui Amenhotep III a fost construit în Valea de vest; fiul său Akhenaten a mutat construcția de necropole la Amarna, deși se crede că mormântul neterminat WV25 a fost început pentru el. La sfârșitul dinastiei a 18-a, Tutankhamon, Ay și apoi Horeb s-au întors la vechea locație.

Dinastiile a 19-a și a 20-a au marcat o mărire a mormintelor (atât aici cât și în Valea Reginelor), Ramses II și Ramses III construind necropole mari (KV55 și KV3) pentru înmormântarea fiilor lor. Câțiva regi nu au fost înmormântați aici (sau nu li s-a găsit mormântul). Tutmes II probabil a fost îngropat la Dra' Abu el-Naga', mormântul lui Smenkhkare nu a fost găsit, iar Ramses VIII se pare că a fost înmormântat în alt loc.

Explorarea văii

Valea Regilor a fost un important domeniu al cercetărilor egiptologice de-a lungul timpului.

Antichitate

Scriitorii antici greci Strabo (sec. 1 î.Hr.) și Diodorus Siculus (sec. 1 d.Hr.) au afirmat că numărul total de morminte este 47, din care, la acea dată, numai 17 erau nevandalizate.

Valea a mai fost vizitată și de alții în acele timpuri, multe dintre morminte având înscrisuri în greacă și latină, uneori și feniciană, cipriotă, liciană, coptă și altele. Cea mai veche dintre ele a fost datată din 278 î.Hr.

Secolul 18

Înainte de secolul 19 călătoria din Europa spre Theba (și de fapt orice loc din Egipt) era dificilă; înaintea călătoriilor preotului iezuit francez Claude Sicard, în 1726, nu se știa prea bine nici unde e Theba. Se știa ca e pe Nil, dar era des confundată cu Memphis sau alte locuri. Unul din primii călători care a transmis date despre Theba este aventurierul și artistul danez Frederic Louis Norden. A fost urmat de Richard Pococke, care a și publicat prima hartă modernă a văii, în 1743 .

Expediția franceză

În 1799, odată cu campania din Egipt a lui Napoleon, savanții expediției (în special Dominique Vivant) au făcut hărți cu amplasarea mormintelor cunoscute, și pentru prima oară au cercetat Valea de vest, unde au descoperit mormântul lui Amenhotep III (WV22).

Secolul 19

Explorarea europenilor în zona Thebei a continuat în secolul 19, încurajată și de reușita lui Champollion, care, la începutul secolului, a descifrat scrisul hieroglific.

Italianul Giovanni Battista Belzoni a descoperit câteva morminte, printre care cel al lui Ay (WV23), în Valea de vest în 1816, și cel al lui Seti I (KV17) anul următor. La sfârșitul explorărilor sale Belzoni a declarat că toate mormintele au fost descoperite și nu mai e nimic de căutat.

În 1827, John Gardiner Wilkinson a primit sarcina de a picta tablouri cu intrările fiecărui mormânt și a le eticheta; mormintele au fost numerotate de la KV1 la KV21.

Champollion însuși a vizitat valea, împreună cu Ippolito Rosellini și Nestor L'Hôte, în expediția franco-toscană din 1829. Expediția a petrecut 2 luni acolo, vizitând 16 dintre morminte, la care au descifrat inscripțiile și au identificat ale cui morminte sunt. Ei au luat și decorațiile de pe pereții mormântului KV17, decorații care sunt în prezent la muzeul Louvre.

În 1845-1846 valea a fost explorată de Karl Richard Lepsius.

În a doua jumătate a secolului eforturile s-au concentrat pe conservarea antichităților. Serviciul de antichități egiptene, condus de Auguste Mariette, a început să exploreze valea, la început cu Eugène Lefébure în 1883, apoi cu Jules Baillet și Georges Bénédite în 1888, și în sfârșit Victor Loret din 1898 până în 1899, care a descoperit 16 noi morminte.

Când Gaston Maspero a fost re-numit ca șef al Serviciul de antichități egiptene, acesta l-a numit pe Howard Carter ca inspector șef, iar acesta a descoperit câteva noi morminte și a explorat altele.

Secolul 20

La începutul secolului 20, americanul Theodore M. Davis a primit permisiunea de explorare în vale, și echipa sa a descoperit câteva morminte regale și nobiliare (KV43, KV46 și KV57 fiind mai importante). În 1907 au descoperit posibila cameră ascunsă din perioada Amarna în KV55. După ce au descoperit presupusa cameră mortuară a lui Tutankamon (KV61), au anunțat că valea este explorată complet și nu vor mai fi descoperite noi morminte.

În noiembrie 1922 Howard Carter a descoperit adevăratul mormânt al lui Tutankamon (KV62).

La sfârșitul secolului, proiectul Theban Mapping Project a redescoperit și explorat mormântul KV5, care este probabil cel mai mare, având cel puțin 120 de camere.

• În secolul al XX-lea, s-au descoperit multe morminte în Valea Regilor. Un bogat englez, lordul Carnavon, a găsit mormântul lui Tutankamon în care a descoperit un tezaur deosebit. Mai multe cazuri de moarte nelămurită a celor ce au intrat in contact cu acest mormânt, publicate în ziarele din 1923,au îndreptățit pe oameni să creadă într-un blestem al faraonului.

Secolul 21

În 2001 proiectul Theban Mapping Project, pornit în 1978, a continuat explorarea văii și catalogarea mormintelor.

La 8 februarie 2006, „Consiliul suprem al antichităților” a anunțat că o echipă americană, de la Universitatea Memphis, a descoperit un mormânt faraonic (KV63) aparținând dinastiei a 18-a. Se pare însă că este mai degrabă o cameră cu materiale funerare, decât un mormânt. Nu au fost găsite mumii.

La 31 iulie 2006, Nicholas Reeves, egiptolog englez, a anunțat că a descoperit o anomalie subterană, folosind un radar specializat. El a denumit această anomalie KV64, ceea ce a generat o controversă, deoarece numai „Consiliul suprem al antichităților” are dreptul de a da nume; în plus, nici măcar nu se știe dacă acolo e într-adevăr un mormânt.

Istoricul mormintelor

Localizare

Primele morminte au fost amplasate în fațadele stâncilor, deasupra pietrișului de la baza dealurilor, sub cascadele temporare cauzate de ploi (ex. KV34 și KV43). După ce aceste locații s-au umplut, mormintele au început să fie construite pe fundul văii (KV62 și KV63), mutându-se apoi din nou spre locuri mai înalte, ca urmare a umplerii văii cu pietriș.

Arhitectură

Modelul obișnuit este un coridor lung, în pantă, tăiat în stâncă, care trece prin una sau două săli, până ajunge la camera mortuară. La primele morminte coridorul face cel puțin o dată un unghi de 90° (ex. KV43, al lui Tutmes IV ), acest model purtând numele de „axa frântă”. După înmormântare coridoarele urmau să fie astupate cu pietriș și intrarea în mormânt camuflată.

După sfârșitul „perioadei Amarna”, coridorul începe să fie mai drept, cu o frântură dublă la mijloc (KV 57 al lui Horemheb este tipic în acest sens), până se ajunge la o axă dreaptă în întregime, la dinastiile 19 și 20 (mormintele lui Ramses III, KV11 și Ramses IX, KV6). Odată cu îndreptarea axei, și panta a început să fie mai mică, dispărând practic la sfârșitul dinastiei 20.

Altă caracteristică a multor morminte este puțul, care avea o cameră separată, și pare a fi fost gândit inițial ca mijloc de prevenire împotriva inundațiilor. Mai târziu se pare că a dobândit o semnificație magică. La sfârșitul dinastiei 20 puțul nu mai este excavat, dar camera puțului este încă prezentă.

Decorații

Majoritatea mormintelor au fost decorate cu texte religioase și imagini. Primele morminte au fost decorate cu scene din Amduat (Cel care este în lumea de dedesubt), povestea călătoriei regelui-soare în timpul nopții. Începând de la Horemheb, mormintele au fost decorate cu Cartea Porților, care îl arată pe zeul-soare trecând prin cele 12 porți care împart noaptea, și îi asigură celui înmormântat acolo siguranță în timpul nopții. La sfârșitul dinastiei a 19-a apare pictată Cartea Cavernelor, care împarte lumea subterană în caverne și în care stau zeitățile împreună cu cei morți, care așteaptă să treacă soarele și să fie aduși din nou la viață. Mormântul lui Ramses III are Cartea Pământului, unde lumea subterană este împărțită în patru, și în care discul soarelui este aruncat din pământ de Naunet.

Tavanele camerelor mortuare sunt pictate, începând de la Seti I, cu ceea ce se cheamă Cartea Cerurilor, care descrie de asemenea călătoria soarelui în timpul celor 12 ore ale nopții. Tot începând cu Seti I apare Rugăciunea lui Ra, un lung imn către zeul-soare.

Obiecte mortuare

Fiecare mormânt are…