Africa de Sud

Africa de Sud (în engleză: Republic of South Africa; în afrikaans: Republiek van Suid-Afrika; în zulu: Riphabliki yase Ningizimu Afrika; în total 11 denumiri oficiale) este o țară așezată la extremitatea sudică a continentului Africa, care are 2.798 de kilometri de coastă maritimă la Oceanul Atlantic și Oceanul Indian. La nord se învecinează cu Namibia, Botswana și Zimbabwe, la est cu Mozambic și Eswatini, în timp ce Lesotho este o țară independentă complet înconjurată de Africa de Sud. Africa de Sud este stat multinațional (multietnic).

Oamenii moderni locuiesc pe teritoriul Africii de Sud de mai bine de 100.000 de ani. La data sosirii primilor europeni, populația indigenă reflecta valurile de popoare migratoare sosite din diferite părți ale Africii, noii veniți devenind majoritari. Cele mai importante comunități erau xhosa și zulu.

În 1652, la 154 de ani de la descoperirea Capului Bunei Speranțe de către Bartolomeu Diaz, Compania Indiilor Olandeze de Est a înființat un punct de reaprovizionare pe locul a ceea ce urma să devină Cape Town. Cape Town a devenit o colonie britanică în 1806. Colonizarea europeană a luat avânt în anii 1820, când afrikanerii (la origine olandezi, francezi și germani) și britanicii au colonizat nord-estul țării. La această dată, au apărut conflicte pentru teritoriu între coloniști și xhosa și zulu. Descoperirea diamantelor și, mai târziu, a aurului a declanșat conflictul cunoscut sub numele de Primul Război al Burilor, în care britanicii și burii (care sunt de fapt afrikaneri care au părăsit colonia Capului pentru a fonda republicile bure) au luptat pentru controlul minereurilor din Africa de Sud. Deși burii au fost învinși în Al Doilea Război al Burilor, britanicii au acordat o autonomie limitată Africii de Sud în 1910 când a devenit dominion al coroanei.

De-a lungul anilor, afrikanerii și britanicii au instituit segregația rasială. Până în 1948, aceasta a fost în cea mai mare parte informală, deși existau unele legi care au fost adoptate pentru a controla circulația populației de culoare. Acest sistem s-a transformat în mod oficial din 1948 în segregare instituționalizată, cunoscută mai târziu sub numele de apartheid. Aceste legi au stabilit trei clase de stratificare rasială, în care sistemul apartheid favoriza sud-africanii albi în detrimentul celorlalte etnii, mai ales sud-africanilor negri. Africa de Sud a obținut independența politică față de britanici în 1961, când a fost declarată republică. Guvernul și parlamentul au legiferat continuarea apartheid-ului, în ciuda opoziției atât din țară, cât și din afara acesteia. În 1990, guvernul sud-african și Congresul Național African au început negocierile cu care au dus treptat la abrogarea legilor discriminatorii a apartheid-ului și la alegeri democratice, în 1994. Țara a revenit apoi în Comunitatea Națiunilor (Commonwealth of Nations). Africa de Sud este una dintre puținele țări din Africa care nu a avut niciodată o lovitură de stat, și unde alegerile electorale au avut loc în mod regular de aproape un secol. Cu toate acestea, marea majoritate a sud-africanilor negri nu au putut vota până la alegerile din 1994.

Africa de Sud este cunoscută pentru diversitatea sa de culturi, limbi și credințele religioase, primind astfel denumirea "națiunea curcubeu" (în engleza, rainbow nation) de către Desmond Tutu. Unsprezece limbi oficiale sunt recunoscute în Constituția Africii de Sud. Limbile de origine europeană au o poziție importantă în societatea sud-africană. Limba engleză este limba cea mai folosită în sferele comerciale, oficiale și publice, urmată de limba afrikaans. Populația Africii de Sud este de o mare diversitate etnică, cu cele mai mari comunități de albi, indieni și mulatri de pe continentul african. Cu toate că 79,2% din populația Africii de Sud este neagră, aceasta este alcătuită dintr-o mare varietate de grupuri etnice care vorbesc diferite limbi bantu, dintre acestea nouă având statut oficial.

Africa de Sud este cea mai industrializată și diversificată economie de pe continent, fiind membră a mai multor organizații economice exclusive, precum G8 + 5, G20 și BRICS. Deși multe părți ale țării și economiei sunt foarte dezvoltate, comparabile cu țările din occident, țara are și părți mai puțin dezvoltate, comparabile cu alte țări în curs de dezvoltare dar totuși mai dezvoltate decât alte țări africane sub-sahariene. Această inegalitate economică este o consecință a sistemului apartheid.

Istorie

Arheologie preistorică

Africa de Sud conține unele dintre cele mai vechi situri arheologice și fosile umane din lume. Arheologii au descoperit multe rămășițe de fosile într-o serie de peșteri din provincia Gauteng, zona respectiv aparținând acum Patrimoniului Mondial UNESCO și denumit „Leagănul Omenirii”. Siturile arheologice includ Sterkfontein, unul dintre cele mai bogate situri cu fosile de hominină din lume. Alte situri includ Swartkrans, Peștera Gondolin Kromdraai, Peștera Coopers și Malapa. Raymond Dart a identificat cea mai veche fosilă de hominină descoperită în Africa, Copilul din Taung (găsit lângă localitatea Taung) în 1924. Mai multe rămășițe de hominizi au provenit din siturile Makapansgat din provincia Limpopo, localitățile Cornelia și Florisbad din provincia Free State, peștera Border Cave din provincia KwaZulu-Natal, gura râului Klasies în provincia Eastern Cape, și localitățile Pinnacle Point, Elandsfontein și Die Kelders din provincia Western Cape.

Aceste descoperiri sugerează că diverse specii de hominizi au existat în Africa de Sud de acum aproximativ trei milioane de ani, începând cu Australopithecus africanus. Au urmat specii printre care Australopithecus sediba, Homo ergaster, Homo erectus, Homo rhodesiensis, Homo helmei, Homo naledi și oameni moderni (Homo sapiens). Oamenii moderni au locuit în Africa de Sud de cel puțin 170.000 de ani.

Mai mulți cercetători au descoperit instrumente de piatră în valea râului Vaal.

Expansiunea bantu

Înainte de sosirea popoarelor bantu, teritoriul Africii de Sud a fost populat de popoare khoisan formate din triburi de khoikhoi și de san (care în prezent constituie mai puțin de 0,5% din populația Africii de Sud).

Expansiunea popoarelor bantu spre Africa Sudică a început din zonele Africa Centrală și Africa Occidentală, de unde mai multe triburi bantu au migrat peste o perioadă îndelungată în mai multe părți al Africii subsahariene. Până în secolul al IV-lea sau al V-lea d.Hr., așezările popoarelor bantu, cu păstori și fermieri care deja foloseau fier, erau deja prezente pe latura sudică râului Limpopo (acum granița de nord cu Botswana și Zimbabwe). Triburile bantu s-au extins treptat spre sudul țării, și au strămutat, cucerit și absorbit popoarele băștinașe khoisan (khoikhoi și san). Cele mai vechi fierării din provincia KwaZulu-Natal sunt considerate de a fi din jurul anului 1050 d.Hr. Cel mai sudic popor bantu a fost și a rămas poporul xhosa, a cărui limbă ajunseseră să încorporeze anumite trăsături lingvistice ale poporului khoisan. Până la sosirea europenilor, expansiunea poporului xhosa a ajuns până la râul Great Fish River, în provincia Eastern Cape.

Prin urmare, jumătatea estică a teritoriului prezent al Africii de Sud a fost cucerit de popoarele bantu, cu jumătatea vestică rămânând populată de popoarele băștinașe khoisan până la colonizarea europeană. Acest aspect se vede și în ziua de azi prin răspândirea geografică a grupurilor etnice, cu popoarele bantu fiind în continuare concentrate în jumătatea estică a țării.

Expediții portugheze

În 1487, exploratorul portughez Bartolomeo Diaz a condus prima expediție europeană spre țara din sudul Africii. Pe 4 decembrie, a ajuns îm Golful Walfisch (acum cunoscut sub numele de Walvis Bay în Namibia). Acesta se afla la sud de punctul cel mai îndepărtat atins în 1485 de predecesorul său, navigatorul portughez Diogo Cão (Cape Cross, la nord de golf). Diaz a continuat pe coasta de vest a Africii de sud. După 8 ianuarie 1488, împiedicat de furtuni să procedeze de-a lungul coastei, a trecut în extremitatea cea mai sudică a Africii fără să o vadă. Pe 3 februarie 1488, Diaz și marinarii săi au sosit în golful Angra dos Vaqueiros (azi Mosselbaai), fiind primii europeni care au pus piciorul pe pământ sud-african. Mai departe, pe parcurs întâlnește Algoa Bay (12 martie 1488), unde are loc o revoltă la bord. Cu toate acestea, continuă să navigheze spre est. Astfel ajunge la vărsarea fluviului Great Fish River unde poate constata faptul că țărmul african are direcția nord, fiind sigur de descoperirea drumului căutat de 70 de ani. Pe drumul de întoarcere, a văzut "Capul Bunei Speranțe" denumit de el "Cabo das Tormentas" (Capul Furtunilor). Regele său, Ioan al II-lea, a redenumit punctul "Cabo da Boa Esperança", sau Capul Bunei Speranțe, deoarece a dus la bogățiile Indiilor de Est. Expediția lui Diaz a fost mai târziu imortalizată în poemul epic portughez al lui Luís de Camões, Os Lusíadas (1572).

Colonizarea olandeză

Puterea maritimă a Portugaliei scădea până la începutul secolului al XVII-lea, și comercianții englezi și olandezi începeau să scoată Portugalia din monopolul său lucrativ asupra comerțului de mirodenii. Reprezentanții Companiei Britanice a Indiilor de Est apelau sporadic la zona Capului Bunei Speranțe în căutarea de provizii încă din 1601, dar mai târziu au decis să favorizeze Insula Ascension și Insula Sfânta Elena ca porturi alternative de refugiu. Interesul olandez în această zonă a țării a apărut după 1647, când doi angajați ai Companiei Olandeze a Indiilor de Est (VOC) au fost naufragiați acolo timp de câteva luni. Marinarii au putut supraviețui obținând apă proaspătă și carne de la băștinași. La întoarcerea în Olanda, aceștia au raportat favorabil potențialul zonei pentru a fi un „depozit și grădină” care sa aprovizioneze corăbiile care trec pe călătorii lungi.

La data de 6 aprilie 1652, la un secol și jumătate de la descoperirea traseului pe mare de către Diaz, Jan van Riebeeck a înființat un port de reaprovizionare la Capul Bunei Speranțe, …